vineri, 25 ianuarie 2013

Recenzie:Gazda de Stephenie Meyer.



Melanie Stryder refuză să se stingă. Lumea noastră a fost invadată de un duşman invizibil. Oamenii devin gazde pentru aceşti invadatori, minţile le sunt luate, în timp ce corpurile lor rămân intacte şi îşi continuă vieţile, aparent neschimbate. O mare parte din omenire a cedat. Când Melanie, unul dintre puţinii oameni sălbatici în viaţă, este capturată, are convingerea ca i-a sosit sfârşitul.Wanderer, sufletul invadator care a intrat în corpul lui Melanie, a fost avertizată despre provocările cauzate de trăirea în corpul unui om: emoţiile covârşitoare, multitudinea de simţuri, memoriile prea clare. Dar mai era ceva dificil, ceva la care Wanderer nu se aştepta: vechiul chiriaş al corpului refuza să renunţe la posesiunile minţii ei. Wanderer îi pune la încercare gândurile lui Melanie, sperând să descopere locurile pe unde se ascund restul de oameni rezistenţi. În schimb, Melanie îi umple mintea lui Wanderer cu viziuni despre bărbatul pe care îl iubeşte Jared, un om care încă îşi duce traiul în clandestinitate. Incapabilă să se despartă de dorinţele corpului lui Melanie,Wanderer începe să tânjească după un om a cărui demascare făcea parte dintre însărcinările ei. Când forţele exterioare le transformă pe Wanderer şi pe Melanie în aliate, ele se pregătesc să plece în căutarea omului pe care ambele îl iubesc, căutare ce se dovedeşte a fi periculoasă şi nesigură. Una dintre cele mai de succes scriitoare din ziua de azi, Stephenie Meyer, autoarea faimoasei serii Amurg, ne oferă un roman de neuitat despre perseverenţa iubirii şi despre ce înseamnă să fii om.


Recenzie:


Gazda este una dintre acele carti care la inceput nu mi-a placut si am fost pe punctul sa renunt la el ,dar din fericire nu am facut-o si s-a dovedit a fi mult mai interesanta decat mi-am imaginat eu.
Pentru ca sa inteleg mai bine despre ce era vorba in aceasta carte a trebuit sa citesc primele 60 de pagini care din pacate nu prea le-am inteles,insa de acolo totul s-a schimbat .As putea sa spun ca tot de acolo mi-am schimbat si eu parerea.Desi la inceput nu prea am inteles despre ce era vorba cu cat am citit mai mult cu cat am ajuns sa inteleg mai bine.
Gazda este o carte care te va tine cu sufletul la gura.O carte destul de intense in care umanitatea se stinge treptat fiind inlocuita de niste suflete parazite.
Oamenii care au reusit sa scape lupta zi de zi ca sa supravietuiasca.
In aceasta cartea este vorba despre Ratacitoarea-un suflet care a fost introdus in corpul lui Melanie Stryder,o tanara rebela care refuza sa se predea.Ei bine,incapatanarea lui Melanie s-a dovedit a fi una foarte importanta deoarece asta a condus la evenimentele din carte.
Sincera sa fiu pentru mine a fost destul de ciudat sa citesc aceasta carte.Cum am scris mai sus la inceput am fost confuza,dar cand am ajuns la partea in care Ratacitoarea a inceput sa o asculte pe Melanie am stiu ca totul se va schimba si de acolo a fost mai bine.
Recunosc ca este o carte foarte buna cu personaje puternice,amuzante si foarte incapatanate.
Subiectul este unul foarte complex si nu cred ca este foarte usor sa scrii despre o invazie care sa duca la disparitia umanitati.
Aceste suflete sunt descrise ca fiind pure,incapabile de violenta sau ura,insa felul in care pun stapanire pe corpul uman nu este tocmai o dovada de inocenta.In timp ce omul este descries ca fiind un monstru doar din cauza ca incearca sa supravietuiasca,sa nu fie nevoit sa-si paraseasca corpul-sa nu fie sters.Acestia recurg la metode mai violente,insa nevoia de a trai este mai puternica decat ‘’inocenta’’ acelor suflete.
Ratacitoarea sau Wanda este condusa de Melanie la cele doua persoane pe care Melanie le iubeste.Bineinteles,la inceput este respinsa si tratata urat de toata lumea,dar treptat Wanda le castiga increderea.Dar tot are parte de cateva evenimente destul de urate.
Cele doua personaje la care Melanie a condus-o pe Wanda –adica Jared si Jamie -ajung sa se obisnuiasca cu idea ca Melanie nu i-a parasit ,insa cel care joaca un rol important in inima Wandei este Ian O’Shea.
Daca stau bine si ma gandesc am fost destul de bucuroasa cand Wanda a inceput sa fie tratata mult mai bine de acel grup de oameni si a realizat ca oamenii nu erau cum credeau Cautatorii.
Mi-a placut felul in care Melanie a convins-o pe Wanda-toate amintirile acelea.Cum Melanie la intalnit pe Jared si ce s-a inamplat dupa.
Uneori replicile dintre Melanie si Wanda au fost amuzante,dar uneori erau si enervante.Reactiile lui Melanie cand Wanda era aproape de Jared m-au facut sa rad.
La un moment dat m-am intrebat cum de a reusit autoarea sa scrie o poveste atat de complicate ca aceasta.
O data ce am ajuns la partea cea mai interesanta din carte abia am mai putut sa ma opresc.Eram atat de curioasa sa aflu ce se va intamplat incat uneori uitam sa ma mai uit la ceas sau sa fiu atenta la ceea ce se intampla in jurul meu.
E prima carte scrisa de Stephenie Meyer pe care am citit-o si ma declar multumita,desi cele 700 de pagini la inceput mi s-au parut prea multe.
La inceput am crezut ca o sa gasesc acel triunghi amoros –asta din cauza ca m-am gandit ca Wanda si Melanie se vor lupta pentru Jared,dar situatia se schimba datorita lui Ian.Sunt multumita ca macar de data asta totul este diferit.

Pe la sfarsitul cartii au fost cateva scene care nu prea mi-au placut.Am considerat ca era o nedreptate faptul ca Wanda vroia sa se sacrifice pentru Melanie,dar am ajunsa sa il ador pe Ian deoarece a gasit modalitatea de a o tine pe pamant pe Wanda si Melanie sa se intoarca.





Niciun comentariu: