joi, 9 iunie 2011

Şapte mutante care merită un film.


Storm

Storm (Halle Berry) e capabilă să manipuleze după bunul plac orice fel de condiţii atmosferice, fiind egala - prin comparație - a unui Thor, supereroul din mitologia scandinavă. Apare în toată trilogia X-Men, dar nu și în Wolverine sau First Class.

Storm/Ororo Munroe e descendenta unor preotese africane. Toate femeile din ascendența ei au părul alb și ochii albaștri, stăpânind magia. Mama lui Storm s-a căsătorit cu fotojurnalistul David Monroe și s-a mutat la Manhattan, unde s-a născut Storm. La numai jumătate de an, cei trei se mută în Cairo. După încă cinci ani, în timpul unui conflict arabo-israelian, un avion se prăbușește peste casa familiei ei. Storm e singura care scapă. Povestea ei continuă în Deșertul Sahara, unde salvează un prinț african, cu care are o scurtă poveste de dragoste, apoi în Kenya, țara natală, unde este învățată de semenii ei cum să-și controleze puterile.

Storm are o poveste cu mare potențial cinematografic, iar personajul ei este suficient de popular ca să primească un film de sine stătător.

Majestrix Lilandra Neramani

Superputeri: Ceva telepatie. Pe lângă aceasta, ea e Împărăteasa unei rase extraterestre foarte bine echipată la capitolul tehnologie, deci are un întreg arsenal la dispoziţie.

Şi încă ceva, fani X-Men! Am putea vedea pe marele ecran întreaga rasă Shi'ar, dacă s-ar face un film cu Maiestatea Sa Lilandra Neramani. Lilandra este liderul lor, şi ea intră într-o poveste de dragoste cu Profesorul X. E vorba de o dragoste telepatică, iar Profesorul X - varianta James McAvoy - e pur şi simplu sexy. Acum să vedem lupte pentru tronul Shi'ar, şi războaie împotriva speciilor extraterestre.

Distribuţie: Keira Knightley ar putea lua rolul, pentru că e binecunoscută chimia pe care o are cu James McAvoy.

 Rogue

Anna Marie/Rogue (jucată de Anna Paquin) este o adolescentă stranie care are capacitatea de a "absorbi" puterile şi amintirile celor pe care îi atinge. Primul ei sărut, în adolescență, l-a lăsat fără amintiri pe băiatul care a sărutat-o. Mystique o ia sub protecția ei, astfel încât Rogue intră sub aripa celor răi. Prima ei înfruntare este cu Dl. Marvel, căruia îi absoarbe toate amintirile și puterea.

Un personaj extrem de interesant, care ar merita propriul film, și care ar putea fi jucat de Teresa Palmer.


Jean Grey

Telepata Jean Grey are unul dintre cele mai cinematografice destine dintre toate mutantele.

La sfarsitul filmului X-Men 2 moare, sacrificandu-si viata pentru a-si salva camarazii. In X-Men: The Last Stand – Ultima Infruntare ea revine sub forma personajului "Dark Phoenix", cu puteri extreme, pe care nici ea insasi nu le intelege si nu le poate controla. Ea devine arma decisiva pe care orice armata si-ar dori-o intr-un razboi. Astfel, Jean Grey devine nu numai un pericol pentru ea insasi, ci si o amenintare la adresa camarazilor sai si a intregii umanitati.

Transformarea suferita de Jean Grey influenteaza soarta unui alt membru alt echipei X-Men, Cyclops. Cei doi erau logoditi si pe punctul de a se casatori, cand moartea eroica a lui Jean pune capat planurilor lor, lasandu-l pe Cyclops singur si neconsolat. "Cyclops isi pierde ratiunea de a trai, scopul sau in viata. Odata cu disparitia lui Jean, intreaga filosofie X-Men isi pierde semnificatia pentru el. Dealtfel, intreaga echipa este profund afectata de moartea ei.


Jubilee

Superputeri: Poate proiecta "plasmoide energetice pirotehnice", şi pare imună la intruziunile telepatice.

O adolescentă rebelă, Jubilation "Jubilee" Lee era o prezenţă constantă, chiar dacă un pic enervantă, a benzilor desenate cu X-Men din anii '90, doar că până acum nu a apărut şi pe marele ecran. În benzile desenate şi la TV era adesea partenera lui Wolverine, pentru a-i pune în evidenţă latura sensibilă, dar Jubilee e departe de a fi o mimoză.

De ce merită un film: E destul de populară, e în aceeaşi categorie de vârstă cu majoritatea personajelor X-Men şi are priză la publicul de cinema.

Distribuţie: Jamie Chung e destul de populară pentru rol, şi de asemenea Maggie Q ar fi o alegere potrivită.

Emma Frost/White Queen

Mâna dreaptă a lui Sebastian Shaw... şi amanta sa în X-Men First Class, Emma Frost, elogiată ca fiind cea mai sexy femeie din benzile desenate, dinaintea altor femei fatale precum Catwoman şi Elekra, merită propriul film. Emma e portretizată de January Jones, o telepată cu piele de diamant indestructibilă.

Povestea ei e demnă de un film - dotată cu o inteligență extraordinară și pricepută la afaceri, reușește să-și facă o avere considerabilă în industria electronicii.

Mystique
Raven/Mystique este o mutantă care-şi schimbă forma, cu piele albastră şi agilitate supraumană. E interesant de explorat într-un viitor film relația cu Professor X. Raven e prima mutantă descoperită de Charles Xavier, pe vreme când amândoi erau încă mici copiii. El o primește în conacul părinților lui, și devin la fel de apropiați ca doi frați. Din păcate, atracția fizică dintre Magneto și Mystique o face pe aceasta să aleagă tabăra celor răi, și să devină dușmanul Profesorului X.

Jennifer Lawrence, nominalizată la Oscar pentru interpretarea ei de debut din drama Winter’s Bone, dar și în rol de Mystique în First Class, ar putea să ducă în spate un film care să o aibă pe Mystique protagonistă.




Sursa: Cinemagia.

Niciun comentariu: